Sindicaliștii de la CNS Cartel Alfa și-au tras hotel de 3 milioane de euro la Predeal

Sindicaliștii de la CNS Cartel Alfa și-au tras hotel de 3 milioane de euro la Predeal

hotel carpati predeal SC Alfa Hotels SRL, societate al cărei unic acţionar este CNS Cartel Alfa, a inaugurat joi, la Predeal, hotelul Carpaţi de trei stele, primul hotel integral renovat din patrimoniul sindical gestionat de confederaţia respectivă, investiţia ridicându-se la suma de trei milioane de euro.

În luna aprilie 2010, Alfa Hotels SRL, al cărei acţionar unic este CNS Cartel Alfa, a preluat în administrare o parte din patrimoniul SIND România SRL şi anume hotelul Venus din Slănic Moldova, hotelul Parâng din Olăneşti, hotelul Lebăda din Amara şi hotelul Carpaţi din Predeal, precum şi o parte din spaţiile de cazare, alimentaţie publică şi tratament din Vatra Dornei şi Voineasa.

Hotelul Carpaţi, aflat la 1.700 de metri de cea mai apropiată pârtie de schi din Predeal, are 59 de camere duble/ twin standard de trei stele, trei Junior Suite de trei stele, trei apartamente de trei stele, 26 de camere duble/ twin superioare de patru stele, două apartamente de patru stele, lobby bar de 50 de locuri, sală mare de conferinţe de 180 de locuri, sală de şedinţe de 20 de locuri, restaurant cu 250 de locuri, bar de zi cu 60 de locuri, cramă de 30 de locuri, SPA saună uscată şi cu terapie THERASOL, saună umedă şi uscată, saloane de masaj, sală de fitness, piscină încălzită şi jacuzzi, cameră pentru depozitare echipament ski.

„Este primul din lanţul celor şase hoteluri care sunt în administrarea Cartel Alfa şi care sperăm, pas cu pas, mai ales dacă legea de retrocedare a patrimoniului va fi validată în cursul acestui an, să ne permită să facem modernizarea şi retehnologizarea adecvată pentru a da prestaţii de servicii şi de restaurare decente, normale pentru mileniul actual, pentru orice consumator. Sperăm ca împreună cu celelalte confederaţii să rezolvăm problema retrocedării şi să continuăm modernizarea acestora. Următorul pe listă pentru renovare este hotelul din Olăneşti, mult mai mare, mult mai costisitor pe care îl vom face în mai multe etape”, a declarat, la Predeal, Bogdan Hossu, preşedintele CNS Cartel Alfa, citat de Agerpres.

El a mai menţionat că membrii de sindicat care vor veni la Predeal la acest hotel vor avea o reducere de 25% din costurile de cazare şi masă.

„Totdeauna merg acolo unde cred că trebuie să acord respect celor care încearcă să facă ceva. Din păcate trăim într-o Românie foarte amestecată, în care totul este criticat, în care totul este blamat, în care nimic din ce faci nu este bun. Asta ar putea să te demoralizeze, dar merg mai departe. Discutam cu partenerii mei de 23 de ani, sindicatele, şi spuneam că nu poţi să fii trist când vezi că am un proiect bun pentru România şi eşti blamat. Dar asta este soarta celor care îşi asumă politici publice şi stai atât cât rezişti, cât ai stomac şi te ţii puternic şi mergi mai departe. Spun asta după un an de vechime în administraţia publică, atât am eu, şi văd acum ce înseamnă să fii în administraţia publică şi pot să înţeleg acum mult mai bine relaţionarea şi tot ce nu mi-a plăcut mie când eram preşedinte de patronat, încerc să fac eu acum ca ministru într-un Guvern care a fost validat în ianuarie 2013 pentru că înainte Guvernul Ponta a fost un Guvern tranzitoriu, până la alegerile din noiembrie 2012”, a precizat ministurl turismuluim Maria Grapini, cu această ocazie.
Ministrul a spus că 2013 a fost un an greu, un an de căutări a lucrurilor începute, unele fiind căutate şi acum, iar altele descoperite prin procese, şi cu toate că la Bucureşti avea joi o zi foarte încărcată, a ales să vină la Predeal pentru că pentru ea personal este important ca spaţiile de cazare să fie de calitate şi să vadă cu ochii proprii despre ce este vorba.

  1. tuturor ne place la munte, nu?

    Reply
  2. 1) camerele sunt curate dar cam mici
    2) personalul restaurantului este plictisit , fara chef de munca si lipsit de politete
    3) referitor la meniu , este foarte sarac ,bucatarul lipsit de imaginatie . Ca sa puna capac la toate am gasit si un fir de par saten , de aproximativ 20 cm in omleta servita in dimineata de 30.03. In seara de 29.03 friptura a avut un gust de ranced ceea ce a pus un semn de intrebare referitor la prospetime .
    4 ) spre surprinderea mea , la plecare am fost scos dator cu doua prosoape care au fost evaluate la 60 lei . Greseala mea ca nu am facut inventarul la sosire , dar ma consolez cu faptul ca nu sunt singurul inselat . Din alte recenzii am aflat ca este o practica obisnuita la hotel Carpati . Asa ca aveti grija cand va cazati !!!!!!!!!!!!!!!!
    CONCLUZIE : NU VOI MAI CALCA IN ACEST HOTEL NICIODATA !!!!!!!!!!!

    Reply
  3. tepariiii marii rauuu
    dati salariile la oameni la timp si nu ii mai dati afara dupa 2 3 luni

    Reply
  4. Hotelurile NU sunt ale sindicalistilor ca doar Nu ei stau acolo MOCA stau gorilele ce conduc aceste sindicate de fapt mafia

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov