Adi Boriceanu și alți 19 interlopi, săltați de mascați într-o acțiune fulger

Adi Boriceanu și alți 19 interlopi, săltați de mascați într-o acțiune fulger
Foto: Arhivă

Foto: Arhivă

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Braşov  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, Bacău, Bucureşti, Craiova, Dâmboviţa şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, au efectuat 28 de percheziţii domiciliare, în data de 17 ianuarie 2014, pe raza mai multor judeţe, în cadrul unei acţiuni vizând anihilarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în săvârşirea infracţiunilor prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice.

Potrivit procurorilor, Adi Boriceanu, C.V.R şi D.I.F , în perioada 2012 – 2013, au pus la cale întreaga „afacere“, la care au  aderat pe parcursul anilor 2012 – 2013, ale 11 persoane (opt sunt din Braşov, doi din Bacău şi unul din Republica Moldova), în scopul falsificării cardurilor bancare şi efectuarea de retrageri neautorizate în scopul obţinerii unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale comunităţii europene dar şi din afara Europei.

S-a stabilit  Boriceanu, în calitate de coordonator şi finanţator al grupării, a recrutat mai multe persoane apropiate, din Brașov, pe care le controla în mod direct şi care, în cazul în care nu executau comenzile „liderului”, erau bătute sau ameninţate cu violenţe asupra membrilor familiilor lor.

De asemenea, C.V.R asigura transmiterea dispoziţiilor către palierele inferioare păstrând legătura permanentă între lider şi executanţi, dar se implica şi în activitatea de racolare a altor persoane în scopul atragerii acestora în activitatea infracţională. D.I.F. asigura atât necesarul tehnic de echipamente, cât şi atragerea altor parteneri sau executanţi în activitatea infracţională cu cărţi de credit fraudate, având această posibilitate datorită multiplelor relaţii pe care le dezvoltase în acest mediu infracţional.

Parte din echipamentele destinate accesării sistemelor informatice şi falsificării instrumentelor de plată electronică erau procurate de către membrii grupării din străinătate, cum ar fi Hong Kong. Ulterior, aceste dispozitive erau montate şi folosite pentru realizarea operaţiunilor de skimming, la diverse ATM-uri  în  ţări din Europa (Germania, Ungaria, Spania, Franţa).

La sediul  D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial  Braşov au fost aduse în vederea audierii peste 20 de persoane. În cauză s-a cooperat cu autorităţi judiciare şi poliţieneşti din Germania, Spania şi Franţa.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul  grupării mobile de la Jandarmeria Braşov şi al S.I.P.I – Braşov.

Menţionăm că persoanele cercetate în prezenta cauză beneficiază de garanţia legală şi  constituţională a prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate