Șefa Inspectoratului Școlar Brașov: Fondul clasei nu trebuie stopat!

Șefa Inspectoratului Școlar Brașov: Fondul clasei nu trebuie stopat!

Ariana BucurȘefa Inspectoratului Școlar Brașov, Ariana Bucur, spune că adunarea de bani la fondul clasei este „de bine“, pentru că ea așa a pomenit „de 20 și o grămadă de ani“, de când este ea profesoara.

Mai mult, domnia sa este surprinsă că apar probleme pe această temă, iar părinții nu au venit la Inspectoratul Școlar să se plângă, având în vedere că există zile de audiențe: „Te înscrii în audiență și spui ce se întâmplă acolo. De ce trebuie să recurgem la presă (??? – se pare că asta e cea mai mare problemă, presa… – n.r.). Și de ce nu-ți asumi până la urmă? Vino, stai de vorbă față-n față cu mine, adu-mi la cunoștință și, categoric, eu am obligația să verific și să iau măsurile care se impun“.

Ariana Bucur mai susține că elevii ai căror părinți nu cotizează la fondul clasei benevol nu vor avea de suferit din partea profesorilor, pentru că „dascălul este în primul rând pedagog. Sub nicio formă nu se pune problema așa“, după cum a declarat la emisiunea Mix Actual.

Iar aici vorbim despre instituțiile de învățământ de stat, care este, oficial, gratuit. Singurul amendament este acela ca banii să fie strânși de părinți, nu de profesori, diriginți sau directori.

„Fondul clasei, gestionat de profesori, este ilegal. Este însă dreptul oricărui cetățean din România să contribuie de voie la o activitate. Acest lucru trebuie făcut numai de către asociațiile de părinți, care nu pot nici ele să impună vreo sumă. Este de lăudat gestul mamei care a realizat filmarea. Prin putearea exemplului se pot schimba lucruri“, a decretat și ministrul Educației, Remus Pricopie.

Ce nu este clar tranșat este faptul dacă trebuie ca părinții să cotizeze pentru zugrăveli sau mobilier, de exemplu, chestiune care intră în atribuțiile Primăriei. Apoi, plata unei „taxe“ pentru paza din școli, iar este o chestiune discutabilă. Pe acest principiu părinții cu bani pot să le angajeze bodyguarzi odraslelor, care să-i păzească și în școală??

CITEȘTE ȘI: Anchetă la o grădiniţă din Braşov după ce părinţilor li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

Cât privește treaba cu obligarea părinților să cumpere anumite manuale sau caiete speciale de la anumite edituri, Ariana Bucur apreciază că nu este o problemă deosebită, în contextul în care sunt avizate de Minister. „Totuși, toate aceste materiale auxiliare sunt avizate de Ministerul Educației, sunt elaborate de specialiști si vin în ajutorul elevului. Dacă iei în considerare faptul că aceste sunt editate mai usor, tin pasul cu evaluările internaționale (adică manualele sunt depășite ??? – n.r.) sau cu vremurile, atunci cum să procedezi?“.

Potrivit ministrului, ilegală este și vânzarea de cărți și de materiale auxiliare în școli de către profesori.
„Am cerut o întâlnire cu toți inspectorii, inspectorii generali, reprezentanții sindicatelor din teritoriu. Le-am cerut să aibă întâlniri cu toți directorii și să discute problema plecând de la problema identificată la Școala 10 din Capitală și cum să se evite situații de corupție în școli. O altă zonă care are o dimensiune ilegală este vânzarea de cărți și de auxiliare în școli, susținută de unele edituri. Profesorii nu au voie să devină agenți de vânzări pentru edituri. Directorii au obligația să meargă în școală și să discute pe marginea acestui caz și pe problema legată de circuitul ilegal al banilor în școală“, a conchis ministrul Educaţiei.

  1. Cornelia Popescu ianuarie 22, 2014, 6:42 pm

    In cei 20 de ani de " experienta" dna. A auzit si de cuvantul demisie cand esti incompetent, depasit de situatie dar mai ales partinitor?
    E drept ca si pe vremea lui ceasca se cumparau atentii la profesori, diriginti,invatatori, educatori…dar cu limita si bun simt. Nu se cereau ca la piata, ca acum. Nu se cumparau carti si manuale de unde avea profesorul comision. Se cumpara doar culegerea lui GHeba …acum profesorii fac evaziune fiscla mai ceva ca evazionistii cu experienta, concureaza la vile si masini cu marii evazionisti si interlopi.
    Dar cel mai grav este ca desi platim fonduri, cadouri, spagi…copiii nostri ies din ce in ce mai nepregatiti profesional din mana acestor evazionisti numiti profesori. Ies agramati, fara un tel in viata…doar banul, fara maniere, fara respect…doar pentru ban.
    Asa profesori …asa elevi!
    Asa inspectori …asa profesori!

    Reply
  2. Nu te intreaba nimeni daca vrei sau nu sa participi cu bani la "confortul" copilului tau. Doar iti pune directiunea la dispozitie o clasa de 10mp in care sa invete 24 de copilasi, daca vrei cotizezi, faci "claca" cu ceilalti parinti, darami pereti, pui gresie, faianta etc si se extinde clasa…..in care copilul invata un an si in anul urmator……probabil se repeta istoria. Exista "bodyguard" platit cu 5 lei /luna, dar "doar 30% din parintii copiilor din scoala cotizeaza "- si vin eu si ma intreb….retoric, evident – Oare copilul meu este "protejat" si cel al carui parinte nu are posibilitatea sa plateasca "taxa de protectie" nu?????? Asta este tara in care traim, tara in care mor oamenii cu zile si un INSPECTOR SCOLAR isi permite sa spuna ca asa a pomenit dumneaei…….TRIST!!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.