Doar 94% din veniturile prognozate pentru 2014 au fost încasate

Doar 94% din veniturile prognozate pentru 2014 au fost încasate

Marin Voinescu Directia Finantelor LocaleEdilii au început deja să contureze bugetul pe 2014, care va fi aprobat cel târziu la finele acestei luni, ţinând cont că au tras deja linie în ceea ce priveşte veniturile obţinute anul trecut.

Marian Voinescu, şeful Direcţiei Finanţelor Locale a precizat că, în 2013, au fost colectate venituri în proporţie de doar 94%, faţă de cele prognozate. „Gradul de colectare a fost de numai 94%, faţă de 97%, cât ar fi trebuit să fie, respectiv încasările au fost mai mici cu aproximativ un milion de lei mai mici, decât estimările făcute”, a explicat Voinescu.

Cât s-a realizat şi cât s-a cheltuit în 2013

Astfel, în conturarea bugetului pe 2014 va fi luată în calcul execuţia bugetului pe anul trecut. Pentru 2013, edilii au estimat venituri de 493.830.000 de lei, faţă de peste 600 de milioane, în 2012, iar cheltuieli de 512.148.000 de lei, ceva mai mici şi acestea faţă de acum doi ani, când au fost de 655,98 de milioane de lei.

Dacă, acum doi ani, Braşovul a avut un excedent de 48,46 de milioane de lei, în 2013, a fost estimat un deficit de 18,31 de milioane de lei. Cei mai mulţi bani de la bugetul local au fost alocaţi la capitolul bunuri şi servicii, peste 208 milioane de lei, dar şi pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, respectiv 104 milioane de lei.

Conform proiectului de buget pe 2013, pentru repararea şi întreţinerea străzilor au fost prevăzute 76 de milioane de lei, 10 milioane pentru salubrizarea domeniului public, alte 4,8 milioane de lei pentru amenajarea zonelor verzi şi 7 milioane de lei pentru deszăpezire.

Șefii administraţiei locale susțin că şi anul acesta vor fi asigurate cu prioritate fonduri pentru a se putea asigura serviciile publice, dar şi pentru cofinanţarea proiectelor aflate în derulare cu fonduri europene sau guvernamentale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate