Taxele și impozitele locale rămân neschimbate în municipiul Brașov, dar cresc în teritoriu!

Taxele și impozitele locale rămân neschimbate în municipiul Brașov, dar cresc în teritoriu!

ghisee taxe si impozite Direcţia Fiscală Braşov a început de miercuri încasarea taxelor şi impozitelor locale pe anul 2014, care rămân la fel ca anul trecut. Contribuabilii care vor plăti integral impozitele şi taxele până la sfârşitul lunii martie vor beneficia de o reducere de 5%.
Primarul George Scripcaru preciza la sfârşitul anului trecut, într-o conferinţă de presă, că ‘mai bine adunăm mai puţin de la mai mulţi, decât invers. Degeaba majorăm taxele şi impozitele dacă nu reuşim să le încasăm’.
Impozitul pentru o garsonieră de 25 mp aflată în zona D a oraşului este de 55 de lei şi de 63 de lei în zona A. Pentru un apartament de două camere de 50 de mp se achită o taxă cuprinsă între 110 lei şi 125 de lei, în funcţie de zona în care se află, iar pentru un apartament de trei camere cu o suprafaţă de 65 de mp, impozitul variază între 143 de lei şi 163 de lei .
Şi impozitul auto a rămas acelaşi ca anul trecut şi pleacă de la 67 de lei pentru o maşină cu o capacitate cilindrică de până la 1600 cmc ajungând la suma de 6612 lei pentru autoturismele cu o capacitate cilindrică de peste 3000 cmc.
Impozitele şi taxele locale nu au mai fost majorate la Braşov din anul 2009. Nu aceeaşi situaţie se întâlneşte în municipiile şi oraşele din judeţ.
Municipiul Făgăraş majorează doar impozitul pe clădiri cu 15%, restul taxelor şi impozitelor rămânâd aceleaşi ca anul trecut, a declarat primarul municipiului, Sorin Mănduc.
În schimb municipiul Codlea majorează taxele şi impozitele cu 16%.
„Ne obligă legea să majorăm taxele şi impozitele cu 16% pentru că anul trecut nu am aplicat nicio majorare. Gradul de încasare a fost în 2013 de 95% deşi ne-am propus un grad de colectare de 97%, dar sperăm să-l realizăm în acest an”, a precizat primarul Cătălin Muntean.
O majorare de 16% se aplică şi în oraşul Râşnov, aşa cum prevede legea, „pentru că noi nu am majorat taxele şi impozitele la Râşnov de patru ani”, a spus primarul Adrian Veştea.
Şi în oraşul Victoria taxele şi impozitele rămân aceleaşi ca şi anul trecut, la fel şi la Predeal. Totuşi, la Predeal, din acest an, a fost introdusă o taxă nouă, taxa de înfrumuseţare, în cuantum de 0,2% pentru toţi agenţii economici care desfăşoară activităţi pe teritoriul oraşului.
„Este o taxă nouă care se aplică din acest an şi care va fi utilizată strict pentru înfrumuseţarea oraşului Predeal”, a precizat, Caicea Florica de la Serviciul Taxe şi Impozite.
O situaţie aparte este în oraşul Ghimbav unde taxele şi impozitele nu au fost majorate de şapte ani şi nici nu vor fi majorate nici în 2014.
„Taxele şi impozitele nu au fost majorate în orăşelul nostru de şapte ani şi nici în 2014 nu vor creşte. Acest lucru nu se impune pentru că pe teritoriul Ghimbavului s-au făcut în ultimii ani mai multe investiţii ale unor firme mari, serioase, care plătesc taxe şi impozite la bugetul local”, a ţinut să precizeze primarul oraşului Ghimbav, Toma Dorel.
De asemenea, Flavius Dumitrescu, primarul oraşului Rupea, a precizat că taxele şi impozitele nu se vor majora nici în acest an.
„De patru ani nu am majorat taxele şi impozitele. Ne vom descurca cum vom putea. Oamenii şi aşa sunt săraci, dacă mai mărim şi noi taxele şi impozitele, nu au cum să le mai plătească”, a spus primarul.
În oraşul Zărneşti taxele şi impozitele vor fi majorate în medie cu 11% având în vedere că anul trecut majorarea a fost de 5% şi astfel anul acesta ajunge la 16% aşa cum prevede legea, a spus pentru Agerpres directorul economic al primăriei Zărneşti, Aurelia Grosaru.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate