Dacă nu sunt bani pentru un nou spital clinic, Consiliul Judeţean vrea să îl extindă pe cel existent

Dacă nu sunt bani pentru un nou spital clinic, Consiliul Judeţean vrea să îl extindă pe cel existent

spitalul judetean brasovCum bugetul alocat de Guvern Braşovului atât pentru anul acesta, cât şi pentru anul viitor este insuficient pentru conturarea unor investiţii de anvergură, cum ar fi un nou spital, executivul Consiliului Judeţean Braşov are în plan extinderea staţionarului central al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a precizat că, pentru început, va continua reabilitarea clădirii existente, astfel ca unitatea sanitară să fie una modernă şi să corespundă cerinţelor actuale.

„În următorii doi ani, nu cred că vom reuşi să construim un spital nou. Şi bugetul alocat Sănătăţii la nivel naţional îmn 2014 nu este deloc mare, astfel că nu permite amenajarea de noi spitale. Vom finaliza modernizarea întregului spital aşa cum am făcut în urmă cu doi ani doar pentru corpul A. În final, vom avea un spital modern la standarde înalte. Totodată, avem în vedere o extindere a spitalului în curtea acestuia. Am consultat arhitectul şef şi o serie de specialişti şi vom lua o decizie”, a explicat Aristotel Căncescu.

Lucrările de reabilitare a corpului B  al Spitalului Judeţean înseamnă recompartimentări, astfel ca fiecare salon să aibă grup sanitar, refacerea în totalitate a instalaţiei electrice, de gaz, apă şi, dacă va permite bugetul, şi cumpărare de mobilier. Investiţia se desfăşoară pe o perioadă de un an, iar conform estimărilor vor fi investite în total 3 milioane de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate