Trenuleț turistic pentru vizitatorii rezervației de urși

Trenuleț turistic pentru vizitatorii rezervației de urși

poze-ursi-bruniUn trenuleţ care va transporta turiştii prin Rezervaţia de urşi „Libearty” de la Zărneşti a fost inaugurat, marţi, de Asociaţia de protecţie a animalelor „Milioane de prieteni” Braşov, pentru ca vizitatorii să poată observa comportamentul urşilor în habitatul lor natural.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Asociaţiei „Milioane de prieteni” Braşov, Liviu Cioineag, trenuleţul a fost cumpărat din Franţa şi poate transporta 24 de persoane, investiţia fiind de circa 25.000 de euro.

„Trenuleţul Libertăţii a costat circa 25.000 de euro. Este vorba de un tractor care a fost adus din Franţa, iar remorca a fost realizată special pentru noi în România. Tractorul va primi în curând urechi şi bot de urs şi va fi o atracţie pentru copii, pentru că ei sunt principalul nostru target. Cu ei vrem să facem educaţie, pentru că ei reprezintă viitorul, ei vor fi viitorii oameni de afaceri, viitorii vânători sau luptători pentru protecţia mediului“, a spus reprezentantul asociaţiei.

Preşedinta Asociaţiei „Milioane de prieteni”, Cristina Lapis, a spus că dacă trenuleţul va fi un succes, va mai fi achiziţionat unul similar.

„Sperăm că turiştii vor aprecia şi plimbarea şi rezervaţia văzută altfel. Trenuleţul va avea o oprire la panoramă, la piscina cea mare. Am ales această soluţie pentru că sunt multe persoane care nu au posibilitatea fizică să urce şi atunci urcă numai până la jumătate, fiind acompaniate de un ghid, este greu ca ghidul să se întoarcă pentru o persoană sau două. Mai ales, s-a construit şi ţarcul al treilea şi am hotărât să inaugurăm trenuleţul. Dacă turiştii vor fi mulţumiţi, probabil că vom mai lua un tractor“, a spus Lapis, citată de Mediafax.

Turiştii vor fi preluaţi de la centrul de primire vizitatori, iar trenuleţul va avea mai multe opriri în rezervaţie.

„Vom avea câteva staţii unde trenuleţul se va opri, turiştii vor putea să vadă urşii de la câţiva metri, vor putea face poze. Se va face o oprire la monumentul Mayei, unde le vom explica cum a pornit întreaga poveste a sanctuarului, după care vom face o oprire la Prinţul Charles şi la Mex (n.r.- doi urşi), vor putea să vadă şi singurul urs tibetan din rezervaţie, după care vor urca la piscina din ţarcul unu. De obicei, dimineaţa fac baie acolo urşii. Vor putea să vadă şi cum sunt hrăniţi urşii în sanctuar. În final, se va face o oprire aproape de clădirea administrativă. Pe drum, turiştii vor putea observa cum îşi marchează urşii teritoriul, cum socializează în sanctuar şi ce este un «copac facebook» şi să vadă ce înseamnă să ţii un animal într-o cuşcă, ce urmări există asupra psihicului animalului în urma ţinerii lui în captivitate în condţii foarte proaste”, a spus purtătorul de cuvânt al Aosiciaţiei, Liviu Cioineag. „Copacul facebook” este, de fapt, un copac unde urşii îşi lasă „profilul”, potrivit sursei citate.

Trenuleţul a fost o donaţie a unei fundaţii britanice, iar pentru centrul de primire turişti au fost făcute investiţii de 55.000 de euro, printr-o donaţie de la o organizaţie germană.

Pe durata verii, tururile încep în fiecare zi de marţi, până duminică, la orele 9.00, 10.00 şi 11.00. Preţul de intrare în rezervaţie va rămâne neschimbat, respectiv 5 lei pentru copii şi 25 pentru adulţi pe toată durata lunii august, urmând ca din septembrie, preţul unui bilet să coste 40 de lei pentru adulţi.

Rezervaţia de urşi „Libearty” adăposteşte în prezent 72 de urşi aduşi din captivitate, care erau ţinuţi în condiţii improprii la restaurante, benzinării, hoteluri sau chiar mănăstiri.

Rezervaţia este unică în ţară, fiind singura rezervaţie naturală pentru urşii captivi din România. Aceasta a fost deschisă în 2006, însă inuagurarea oficială a fost făcută în anul 2008 de Asociaţia „Milioane de Prieteni” şi Asociaţia Mondială pentru Protecţia Animalelor (WSPA).

Parcul se află la 20 de kilometri distanţă de municipiul Braşov, în oraşul Zărneşti, şi are o suprafaţă de 70 de hectare de păşune şi teren împădurit, înconjurat cu 1.500 de metri de gard şi 15 kilometri de sârmă racordată la o tensiune de 8.000 de volţi. Investiţia este rezultatul unui parteneriat între Primăria Zărneşti, Asociaţia „Milioane de Prieteni” şi Asociaţia Mondială pentru Protecţia Animalelor, aceasta din urmă contribuind cu 1,5 milioane de euro la realizarea parcului.

Parcul poate adăposti o sută de urşi. Includerea urşilor în Rezervaţia „Libearty” se face după reguli sanitar-veternare stricte. Orice urs adus în rezervaţie este ţinut un timp în carantină. Apoi, una dintre primele operaţiuni este microciparea lor, pentru a putea fi urmăriţi, după care urmează sterilizarea. Cei 1,5 milioane de euro necesari pentru înfiinţarea rezervaţiei au fost obţinuţi prin donaţii ale iubitorilor de animale din întreaga lume, prin Asociaţia Mondială pentru Protecţia Animalelor (WSPA).

  1. Salut, exista o greseala la distanta dintre Brasov si parc. "Parcul se află la 70 de kilometri distanţă de municipiul Braşov, în oraşul Zărneşti". Parcul este la 20 de km de Brasov, intre Rasnov si Zarnesti.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov