Euro Insol, administratorul judiciar în cazul insolvenței Silver Mountain

Euro Insol, administratorul judiciar în cazul insolvenței Silver Mountain

silver mountainTribunalul Bucureşti a decis, luni, deschiderea procedurii de insolvenţă pentru firma INR Management Real Estate, dezvoltatorul proiectului imobiliar Silver Mountain din Poiana Braşov, cu datorii de 380 milioane lei, şi a numit firma Euro Insol ca administrator judiciar.

„Avem o experienţă mai mult decât relevantă în administrarea unor proiecte imobilare de mari dimensiuni. Rezultatele obţinute la Asmita Gardens, Ibiza Sol, Citadella, Verdi Park ne-au recomandat pentru acest mandat. Împreună cu actualii acţionari şi cu principalul creditor, BCR, vom încerca să găsim sursele de finanţare pentru a finaliza proiectul astfel cum a fost imaginat de Dan Fisher (fost acţionar principalul acţionar, decedat anul trecut, n.r.)”, a declarat într-un comunicat Remus Borza, practicianul coodonator al Euro Insol.

Firma menţionează că societatea a făcut obiectul mai multor încercări de executare silită din partea creditorilor BCR şi DITL Braşov.

  • INR Management Real Estate a lansat în 2008 construcţia celui mai mare proiect imobiliar din România, estimat la peste 300 de milioane de euro. Firma intenţiona să construiască o mini-staţiune, cu apartamente şi vile, un hotel cu 184 de camere afiliat lanţului Raddison SAS, două săli de cinematograf, un heliport, un club de tenis şi un teren de golf cu 18 găuri amenajat pe un teren de 440.000 de metri pătraţi.
Cele 15 vile cu 600 de apartamente ale complexului urmau să se construiască pe o suprafaţă de 88 de hectare.

„Criza economică a împiedicat finalizarea proiectului, în prezent complexul rezumându-se la 5 vile cu 207 apartamente, un centru Spa şi un centru comercial în care funcţionează restaurantul Loft şi clubul Office”, se mai arată în comunicat.

BCR a anunţat că doreşte să cesioneze o creanţă de 378 milioane lei rezultată din finanţarea proiectului Silver Mountain, dezvoltat de familia Fischer prin INR Management Real Estate, companie pentru care banca a cerut insolvenţa şi care a fost preluată recent de un fond de investiţii din Asia.

„Fac obiectul acestui anunţ drepturile de creanţă izvorând din: a) contractul de credit din data de 5 august 2009 încheiat între BCR, în calitate de creditor şi INR în calitate de împrumutat; şi b) contractul de credit din data de 10 octombrie 2011 încheiat între BCR, în calitate de creditor şi INR în calitate de împrumutat, împreună cu garanţiile aferente denumite în continuare „Creanţele”. Valoare totală cumulată a Creanţelor este de 378.533.313,01 RON”, se arată în anunţul publicat marţi de bancă.

Participarea la procedura de vânzare se va face exclusiv pe baza invitaţiilor primite din partea BCR. Până la dat de 6 septembrie, persoanele sau companiile interesate vor trimite la bancă intenţia de participare, în care vor face o scurtă descriere a activităţii, vor confirma că sunt gata să oferteze întreaga creanţţă şi că îndeplinesc mai multe condiţii solicitate de bancă.

BCR doreşte ca participanţii să aibă achitate toate obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor către bugetul de stat, să nu fie „înregistrate cu fapte sancţionate de legea penală sau acte normative care privesc disciplina financiară”, şi să nu fie în insolvenţă sau incapacitate de plată.

De asemenea, banca restricţionează accesul persoanelor sau firmelor care reprezintă debitorul sau care deţin orice participaţie directă sau indirectă la capitalul social al debitorului sau societăţii-mamă. Accesul este prohibitiv şi pentru persoanele în care societatea mamă deţine participaţii directe sau indirecte, precum şi administratorilor, reprezentanţiilor sau altor persoane care ar avea legături cu societăţile menţionate.

În urmă cu o lună, Ziarul Financiar a anunţat că grupul financiar UNI-ASIA Holdings, cu sediul central în Hong Kong, a preluat la sfârşitul lunii mai proiectul Silver Mountain.

UNI-ASIA a preluat integral proiectul de la familia lui Fisher şi intenţionează să repoziţioneze dezvoltarea care cuprinde în prezent 200 de apartamente de lux şi prevedea ridicarea altor 1.000 de locuinţe, precum şi a unui hotel cu aproape 200 de camere.

Investitorii consideră că nu mai este în prezent piaţă pentru astfel de locuinţe şi ar dori să construiască un hotel cu 800 de camere în jurul căruia să fie amenajat un teren de golf (care era prevăzut şi în planul iniţial), precum şi alte facilităţi recreaţionale.

Pentru realizarea acestei investiţii, reprezentanţii UNI-ASIA declarau atunci că încearcă să convingă BCR să accepte o „ajustare” a contractului de credit semnat în 2009 prin care firma lui Dan Fischer a accesat un credit de 68,7 milioane euro şi 21 de milioane de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.