Mihai Chirilov, în juriu la 48 Hour Film Project Brașov 2013

Mihai Chirilov, în juriu la 48 Hour Film Project Brașov 2013

48Directorul artistic al Festivalului International de Film Transilvania (TIFF), Mihai Chirilov se al[tura juriului 48 Hour Film Project Brasov 2013.

Din acelasi juriu fac parte Cristi Marculescu, critic de film si Alexandra Safriuc, realizatoarea selectiilor ShortsUP.

Juriul festivalului care se va desfasura in perioada 16 – 18 august la Brasov va desemna castigatorii celei de-a treia editii, in urma vizionarii filmelor completate la timp in doar 48 de ore.   Mihai Chirilov este director artistic al TIFF inca de la prima editie, din anul 2002. Cunoscut critic de film, el in prezent a preluat si directia artistica al Festivalului Filmului Romanesc Making Waves din New York, organizat de Romanian Film Initiative.

A realizat programe de film romanesc in strainatate (cel mai notabil fiind cel din 2011, de la Jacob Burns Film Center din Pleasantville, NY) si a co-organizat retrospectiva integrala a operei lui Lucian Pintilie de la MoMA, din 2012. A colaborat cu numeroase publicatii si a fost redactor-sef al publicatiei AperiTIFF in engleza, dedicata actualitatii filmului romanesc si produsa de ICR.

Este co-autorul volumului Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele/ Lars von Trier: The Films, the Women, the Ghosts, alaturi de criticul de film Alex Leo Serban, si a contribuit la volumul colectiv De la tovarasul Ceausescu la Domnul Lazarescu, aparut in 2011 la Editura Polirom.

A facut parte din juriul a numeroase  festivaluri de film internationale de prestigiu precum cele din Hong Kong, Karlovy Vary, Berlin, Goteborg, Chicago, San Francisco, Palm Springs si Moscova. In 2013, a supervizat productia setului DVD Pintilie Cineast, curpinzand integrala creatiei cinematografice a regizorului roman.

Alexandra Safriuc, „selectionerul de film“ de la ShortsUP, este pasionata de filmul scurt. Absolventa a sectiei de scenaristica a UNATC-ului, ea spune ca cei patru ani in care a facut selectii de scurtmetraje pentru evenimentele ShortsUP, pentru Filmul de Piatra sau pentru platforme on-line au fost a doua scoala de film din care a invatat un lucru esential: ce functioneaza si ce nu in fata marelui public. In 2010, Alexandra a scris scenariul scurtmetrajului Reverse, produs de Sarajevo City of Film si distins cu premii in festivaluri internationale (Drama ISFF, Thesaloniki ISFF, Tangier Mediteranean Short Film Festival).

Lucreaza in continuare ca scenarist pentru mai multe proiecte in derulare.  Cristi Marculescu este absolvent al Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica ‘I. L. Caragiale’, specializarea comunicare audio-vizuala. Critic de film, redactor la numeroase publicatii precum AperiTIFF, Re:publik sau Zile si Nopti, Cristi se declara mai degraba dezinteresat de cinema ca industrie, dar foarte curios despre cinema ca fenomen.

Este colaborator al TIFF-ului de 11 ani, unde de curand a realizat o selectie pentru sectiunea Shadow Shorts. El este de asemenea membru in juriul de preselectie al premiilor GOPO.  Organizat in peste 100 de orase din intreaga lume, 48 Hour Film Project este o competitie de creatie de film, contracronometru, care stimuleaza creativitatea, munca in echipa si ii provoaca pe participanti sa dezvolte o productie de calitate si originala intr-un timp scurt.  Filmele castigatoare au sansa sa intre in competitia internationala, alaturi de filme din intreaga lume, pentru titlul „Best 48 Hour Film 2013“ si sa castige marele premiu de 5.000 $.

Zece din cele mai bune filme din turul 2013 vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Cannes, in cadrul Short Film Corner 2014.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate