Încep concertele la Biserica fortificată din Prejmer

Încep concertele la Biserica fortificată din Prejmer
biserica fortificata prejmerÎn cadrul festivalului Musica Barcensis, vor debuta concertele de muzică sacră de la Biserica fortificată Prejmer.
Desfășurate sub titlul „Diletto Musicale”, acestea se află la cea de-a 15-a ediție și vor avea loc în fiecare duminică a lunii august de la ora 17:00.
Musica Barcensis 2013 intră în cea de-a doua lună în care brașovenii și turiștii se pot bucura de muzică de calitate în spații istorice. La fiecare sfârșit de săptămână a lunii august, doritorii au la dispoziție două concerte la care pot participa alături de familie și prieteni.
În 3 august, la Biserica Evanghelică Râșnov, Ansamblul Baroc Transylvania din Cluj-Napoca va prezenta concertul „Manuscrisul de la Sfântu Gheorghe şi epoca sa”, o incursiune prin muzica veche regăsită în valorosul document muzical. În mod excepțional, deoarece concertul este inclus și în Festivalul de Film Istoric Râșnov, ora de începere va fi 17:00, și nu 18:00 ca la celelalte concerte de la Râșnov.
Duminică, 4 august, Zoltán Majó (flaut drept), Mátyás Bartha (vioară barocă), Ciprian Câmpean (violoncel baroc) și Erich Türk (clavecin), membrii ansamblului Transylvania, vor concerta și la Prejmer, unde vor delecta cu sonorități baroce publicul prezent în biserica fortificată ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
”La Prejmer s-a născut în anul 1999 festivalul Diletto Musicale cu intenţia de a valorifica patrimoniul uitat din jurul Brașovului. În scurt timp Diletto Musicale a ajuns unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică de cameră din perioada verii în Transilvania. Ne bucurăm că din anul 2010 festivalul Musica Barcensis reușește să extindă acest concept, aducând în centrul atenției și bisericile din Hărman, Ghimbav și Râșnov”, a declarat Steffen Schlandt, coordonatorul și inițiatorul Diletto Musicale.
Intrarea la concertele de la Prejmer este liberă, publicul fiind invitat la final să facă o donație pentru sprijinirea acțiunilor culturale viitoare.
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

Share via