Fostele cinematografe ale Braşovului vor rămâne mult şi bine în ruină

Fostele cinematografe ale Braşovului vor rămâne mult şi bine în ruină

Cinema Astra ruinaPrimăria Braşov a realizat studiile de fezabilitate pentru reabilitarea clădirilor fostelor cinematografe Astra şi Popular. Din păcate, costurile rezultate sunt exorbitante, iar edilii vor căuta o sursă de finanţare sau posibilitatea încheierii unor parteneriate public-private pentru a demara lucrările de reparaţii anul viitor. Municipalitatea are în plan transformarea acestor clădiri în spaţii destinate pentru activităţi cultural-artistice şi nu discoteci sau săli de jocuri, cum au fost până în urmă cu câţiva ani.

Structurile de rezistenţă sunt praf

„Aceste clădiri au probleme foarte mari, începând de la structura de rezistenţă şi finalizând şi cu dotările care erau acolo. O renovare a acestora ar însemna multe milioane de lei şi nu dispunem, deocamdată, de aceşti bani. Vom gândi un buget în acest sens pentru anul viitor, ţinând cont că trebuie întâi să facem consolidăm structurile de rezistenţă, pentru ca spaţiile să devină funcţionale. Trebuie să ne facem o imagine de ansamblu asupra acestor investiţii şi să vedem ce soluţii găsim”, a explicat primarul George Scripcaru.
Vechile săli de cinema au devenit ruine, după ce în ele au funcţionat cluburi sau săli de jocuri, iar firmele care le-au avut concesionate nu prea s-au ocupat de întreţinerea lor. Situaţia la Cinema Modern este un pic mai bună, fiind ultima „redută“ a cinematografiei de stat la Braşov, închis în 2010. Reprezentanţi Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti aveau în plan deschiderea unei secţii la Braşov, iar „Popularul” era în cărţi pentru a fi reamenajat ca cinema, astfel ca să poată fi utilizat şi de viitorii studenţi. Universitatea a abandonat, deocamdată, proiectul.

Alte articole:   Lituania închide granițele pentru români. Ce condiții au pus austriecii

Braşovul, un oraş cu tradiţie în cinematografie

Acum, la poalele Tâmpei, mai funcţionează doar câteva cinematografe private, care sunt inaccesibile pentru mulţi, din cauza tarifelor destul de mari. Istoricii spun că Braşovul a fost primul oraş din Transilvania în care a fost difuzat primul film. La scurt timp de la prima proiecţie cinematografică mondială din 1895, de la Paris, braşovenii au avut privilegiul de a vedea peliculele lui Lumiere. Potrivit documentelor vechi, prima proiecţie de film de la Braşov a avut loc în 5 decembrie 1896, la Vila Kertsch. Aici aveau loc evenimentele culturale ale vremii. Din păcate, clădirea a fost grav avariată la bombardamentul american din 1944, din ziua de Paşti, iar în 1970 a fost demolată în totalitate, în locul ei construindu-se Modarom-ul.

Distribuie dacă îți place!
Loading...
loading...
  1. […] Fostele cinematografe ale Braşovului se vor renova la paştele cailor. Nu sînt bani de treaba asta. De ce s-au înstrăinat în prima fază clădirile şi pe ce bani sînt întrebări tabu. Asta ca să nu mai întreb la ce săli se referă domn’ primarele. Cinema Cosmos, care avea a doua sală ca dimensiuni din oraş, e de mult oale şi ulcele Billa. Dar e „No Problem”, nu mai sînt mulţi care să-şi mai amintească de sala aia. Despre Cinema Arta (str. Grădinarilor) nici nu cred că mai are rost să întreb. […]

    Reply
  2. Acest incult a lăsat Braşovul fără niciun cinematograf.

    Reply
  3. […] Fostele cinematografe ale Braşovului se vor renova la paştele cailor. Nu sînt bani de treaba asta. De ce s-au înstrăinat în prima fază clădirile şi pe ce bani sînt întrebări tabu. Asta ca să nu mai întreb la ce săli se referă domn’ primarele. Cinema Cosmos, care avea a doua sală ca dimensiuni din oraş, e de mult oale şi ulcele Billa. Dar e „No Problem”, nu mai sînt mulţi care să-şi mai amintească de sala aia. Despre Cinema Arta (str. Grădinarilor) nici nu cred că mai are rost să întreb. […]

    Reply
  4. […] CITEȘTE ȘI: Fostele cinematografe ale Braşovului vor rămâne mult şi bine în ruină […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.