Pârtiile din Poiană sunt cosmetizate pentru noul sezon: se înierbează şi se curăţă de bolovani

Pârtiile din Poiană sunt cosmetizate pentru noul sezon: se înierbează şi se curăţă de bolovani

foto: MIX TV

În urma lucrărilor majore de infrastructură efectuate în cursul lui 2011, suprafaţa schiabilă a staţiunii Poiana Braşov a crescut cu aproximativ 35 de hectare faţă de 2010, ajungând la 85 de hectare, fiind cel mai mare domeniu schiabil din România. O vorbă din popor spune „ca vara să îţi faci sanie, iar iarna car”, aşa că firma care administrează domeniul schiabil a început deja pregătirea pârtiilor pentru sezonul de iarnă.

„Se verifică şi se curăţă drenurile şi rigolele, dar se fac şi lucrări de însămânţare pe porţiunile unde nu a răsărit iarba. Nu în ultimu rând, vor fi îndepărtate şi pietrele care au ajuns pe pârtii. Lucrările de amenajare a domeniului schiabil au o garanţie de cinci ani, astfel că nu trebuie să efectuăm alte investiţii de amploare, ci doar strict facem întreţinerea”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Nu în ultimul rând, vor fi verificate şi instalaţiile de transport pe cablu administrate de Primărie, respectiv telescaunele Ruia şi Lupului, dar şi instalaţiile de producere a zăpezii.

Lungimea pârtiilor înainte de amenajare era de 16,4 km, iar acum este de 24 km. Lăţimea medie a pârtiilor, care era de maximum 20 de metri, a ajuns după amenajare la 45 m. Gradul de dificultate al pârtiilor a fost păstrat, dar a suferit modificări prin corecţii de pantă, prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile (astfel încât schiorii să poată trece uşor de pe o pârtie pe alta) şi prin mărirea numărului de pârtii de legătură între tsoanele principale.

4,77 milioane de lei costă întreţinerea pârtiilor

Totodată, Primăria Braşov a scos la licitaţie serviciul de administrare a domeniului schiabil din Poiana Braşov, pentru sezonul 2013 – 2014. Costul estimat al contractului este de 4,77 de milioane de lei, iar, în prezent, sunt în curs de analiză ofertele primite de la societăţile în domeniu. Întreţinerea pârtiilor de schi din Poiana Braşov se va face atât extrasezon (primăvara, vara şi toamna), cât şi în sezonul de iarnă, astfel încât să se asigure exploatarea în condiţii corespunzătoare de siguranţă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.