Consiliul Judeţean bagă peste 24 de milioane de lei în lapte şi iaurt pentru elevi

corn si lapte eleviConsiliul Judeţean Braşov a lansat pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru furnizarea de lactate, în cadrul programului guvernamental „Cornul şi laptele”, pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat, privat si pentru preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de patru ore.

Licitaţia vizează derularea acestui program pe următorii patru ani şcolari, respectiv până în 2017, iar valoarea estimată a acordului-cadru care se va încheia cu firma câştigătoare este de 24,20 milioane de lei fără TVA, valoarea anuală fiind estimată la suma de  5.832.000 lei. Pe durata contractului se estimează că se vor furniza şi distribui produse lactate, în fiecare an şcolar, pentru un număr maxim de 56.000 elevi/preşcolari, iar durata unui an şcolar a fost estimata la 180 zile şcolare. Produsele pe care va trebui să le ofere câştigătorul licitaţiei sunt lapte tratat termic UHT sau iaurt simplu care să conţină cel puţin 90% din greutate lapte tratat termic. Numărul maxim estimat de produse ce va fi livrat în aceşti patru ani este de 38.880.000 bucăţi, iar minimul de 37.440.000 bucăţi.

Cuantumul garanţiei de participare este de 480.000 lei, iar producătorii de lactate îşi pot depune ofertele până în data de 18 iunie. Distribuitorul va trebui să furnizeze laptele, zilnic, în şcolile care se află la maximum 25 de km de sediul său, bisăptămânal, în şcolile aflate la o distanţă de maximum 50 de km de sediu şi săptămânal în unităţile şcolare care se află la o distanţă mai mare de 50 de km de sediul firmei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.