Eroii Făgăraşului au fost puşi pe „linia moartă”

Eroii Făgăraşului au fost puşi pe „linia moartă”

catedrala fagarasProblema construirii unui monument al eroilor în Făgăraş nu este nouă. De-a lungul anilor au existat multe discuţii referitoare la acest subiect ţinând cont că osemintelor eroilor din cimitirul ortodox au fost strămutate în sensul giratoriu din centrul oraşului, unde se intenţiona ridicarea acestui monument, dar proiectul a fost abandonat. Problema a fost ridicată şi prefectului Mihai Mohaci, care precizat că va avea o discuţie cu edilul şef din localitate pentru a vedea dacă există fonduri pentru acest proiect. Acum, în cinstea eroilor căzuţi la datorie a fost ridicată o troiţă din lemn în faţa catedralei ortodoxe din centrul Făgăraşului, unde ar trebui de fapt să fie acest monument.

Totodată, un alt monument care ar fi trebuit să se ridice chiar în Cetatea Făgăraşului este cel al luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, a cerut, la rândul său, sprijin prefectului în vederea obţinerii aprobărilor necesare ridicării acestuia. „Problema începerii lucrărilor la acest monument se pune chiar de acum trei ani, dar, de fapt, suntem blocaţi la capitolul avizări. Probabil vom începe lucrările cu puţinii bani pe care îi avem cu speranţa că şi Statul ne va da o mână de ajutor, ţinând cont că s-au risipit în fiecare an bani grei pe nimicuri. Dintre cei din rezistenţa anticomunistă din Munţii Făgăraşului mai trăiesc mai puţin de 30 şi fiecare pleacă din această lume cu regretul că nu s-a făcut încă acest monument. Dacă vrem să existăm ca stat, trebuie să e respectăm şi eroii”, a spus Octav Bjoza.

Locul ales pentru ridicarea acestui monument nu este întâmplător, ţinând cont că între anii 1948-1960, în Cetatea Făgăraşului, a existat una dintre cele mai temute închisori pentru deţinuţi politic ale „gulagului” românesc. Cifra exactă nu se ştie, dar se pare că la Făgăraş au fost închişi între 600-1.000 de partizani anticomunişti. Nu se ştie exact nici câţi au murit, fiindcă erau înmormântaţi pe ascuns, în timpul nopţii, fie în gropi comune, în diverse locaţii sau în cimitir, tot în gropi comune.

Loading...
  1. Domnule Itu,
    poate reusiti sa investigati un pic treaba: din cate stiu eu, eroii au fost scosi din cimitir (evident afaceri cu morminte)si ingropati la gramada in giratoriu din imagine, dupa care au fost betonati. Ca betonul ala urat sa fie acoperit, s-au pus acele pietre in giratoriu.

    Frumos ne mai cinstim eroii.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap