Se taie ca-n codru prin pădurile Braşovului. Vezi ce pagube au fost anul trecut

Se taie ca-n codru prin pădurile Braşovului. Vezi ce pagube au fost anul trecut

Furturile de lemn din pădurile braşovene, fie ele proprietate privată, fie ale statului, sunt departe de a fi stopate. Conform datelor deţinute de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Braşov, care răspunde de cinci judeţe din centrul ţării, numai în judeţul Braşov pagubele din tăierile ilegale de arbori au fost, anul trecut, de aproape 850.000 de lei. Printre localităţile unde s-au înregistrat cele mai mari furturi se numără Săcele, Ungra Comăna sau Buneşti. „ Furturi au fost şi vor fi întotdeauna aşa cum sunt cele din maşini, din case, este o problemă socială la noi în ţară deocamdată. Am reuşi pe raza judeţului Braşov să introducem în administrare foarte multe suprafeţe. Încercăm să diminuăm cât mai mult furturile prin organizarea de acţiuni comune cu Poliţia, Jandarmeria şi ocoalele silvice. Încercăm să ţinem piept acestui fenomen şi dovadă este faptul că anul trecut pagubele au fost mai mici decât în trecut”, a precizat inspectorul şef al ITRSV Braşov, Ioan Gavril Criţ.

Prea puţini angajaţi

Judeţul Braşov are peste 204.000 de hectare de fond forestier, iar la nivelul regiunii, ITRSV răspunde de peste un milion de hectare. Totuşi, la nivelul judeţului, stăm oarecum bine la capitolul pază a pădurilor, ţinând cont că doar puţin peste 3.000 de hectare nu sunt administrate de ocoale silvice, astfel că hoţii au cale liberă. Şeful ITRSV susţine că una dintre problemele care stă la baza acestor infracţiuni este şi faptul că Inspectoratul nu are personal suficient. „Conform Codului Silvic ar trebui să avem 87 de ingineri silvici în structură şi, în prezent suntem doar 55, respectiv 11 inspectori pentru fiecare judeţ, ceea ce este destul de puţin în comparaţie cu suprafaţa deţinută. Posturile au fost blocate şi nu putem face angajări”, a explicat Criţ. ITRSV a desfăşurat anul trecut 607 acţiuni de control şi a aplicat 185 de sancţiuni de 490.500 de lei pentru nerespectarea regimului silvic şi cinegetic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.