Topul celor mai votați politicieni din Brașov

Topul celor mai votați politicieni din Brașov

Chiar dacă numărul de alegători este diferit de la un colegiu la altul, putem întocmi un top al celor mai votați politicieni din județul Brașov, la alegerile din 9 decembrie.

Astfel, la alegerile pentru Senat, de departe preferatul brașovenilor a fost medicul Marius Neculoiu (PNL), managerul Spitalului Județean Brașov. El a obținut 31.015 voturi și a fost urmat Viorel Chiriac (PSD), cu 29.685 de voturi.

La Camera Deputaților, cel mai bine cotat este președintele PSD Brașov, deputatul Constantin Niță, care a întrunit 16.943 de sufragii, urmat de Ioan Diniţă (PC) – 16.417 de voturi.

Cei care au obținut cele mai puține voturi sunt Molnár Gábor (UDMR) – 250 de voturi, la Camera Deputaților și Bartus Geza Levente (PPMT) – 202, la Senat.

Citește aici cine sunt parlamentarii brașoveni și câte voturi a obținut fiecare candidat!

La nivelul partidelor și alianțelor, situația este următoarea.

  • La USL, cei mai votați sunt Marius Neculoiu și Constantin Niță, la Senat, respectiv Camera Deputaților. Cele mai „slabe“ rezultate (vorba vine, în contextul în care mandatele au fost câștigate cu peste 50% + 1 din voturile valabil exprimate) sunt Sebastian Grapă (PNL) – 28.200 și Dan Zamfir (PNL) – 12.969 voturi, la cele două camere.
  • La ARD – practic PDL, cei mai bine cotați au fost Gheorghe Ialomițianu (PDL) – 6.115 voturi și Nicolae Vlad Popa (PDL) – 11.855 voturi, iar cei mai „slabi“ Gabriel Tiţa Nicolescu (PDL) – 3.633, respectiv Horaţiu Braga (PDL) – 8.205.
  • La PPDD, cei mai votați au fost Maria Grecea (PPDD) – 3.540 de voturi și Marius Coste (PPDD) – 6.651 (echipa de la Codlea și-a spus cuvântul), iar cele mai puține voturi Gabriela Urse (PPDD) – 1.520 de voturi (traseismul PNL – PDL – PPDD nu i-a priit) și Ovidiu Răzvan Fodor (PPDD) – 3.740 voturi.
  • La UDMR, în top este Kovacs Attila – 3.617 și Kiss Iosif (UDMR) – 4.195, iar cele mai puține Molnár Gábor (UDMR) – 250 de voturi și Szente Ladislau (UDMR) – 2.589.
  • La PRM, în top sunt Carmen Ionescu – 907 voturi și Cristian Stănescu (PRM) – 1.726, iar cele mai slabe rezultate au avut Gabriela Georgeta Miloiu (PRM) – 619 și Groza Maria Dragomir (PRM) – 1.347.
  • La PER, cele mai multe sufragii le-au obținut Daniel Nicolae Diaconu (PER) – 1.125 și  Ioan Pamparău (PER) – 2.051, iar cele mai puține Nicolae Sorin Ardelean (PER) – 344 și Laurenţiu Simonca (PER) – 1.085.
  • La PPMT au existat trei candidați doar la Senat: Bartus Geza Levente (PPMT) – 202, Sandor Levente (PPMT) – 402, Szas Agnes (PPMT) – 301…
Alte articole:   Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate

0 Shares
Share via
Copy link
Powered by Social Snap