La mulți ani de Sfântul Nicolae!

La mulți ani de Sfântul Nicolae!

Echipa de la newsbv.ro urează la mulți ani celor care fie sunt născuți în această zi, fie își sărbătoresc onomastica. Cu această ocazie, readucem în actualitate povestea Sântului Nicolae.

Sfântul Nicolae din Mira (n. ca.280, Patara, Lichia — d. ca.345, Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de Kale, Turcia) a fost un episcop.

Toate elementele biografice sunt târzii și îndoielnice. Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis lui Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei. Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc, potrivit wikipedia.

În Brașov, Biserica din Piața Unirii, unde este și Prima Șocală Românească, are hramul Sfântului Nicolae.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate