Mitropolitul a sfințit sediul Asociației „Sfânta Maria“ din Cristian

Mitropolitul a sfințit sediul Asociației „Sfânta Maria“ din Cristian

Foto: NOVA TV

35 de copii isi vor face lectiile si de acum incolo intr-un loc al bisericii, acum sfintit. Mitropolitul Ardealului a fost la Cristian, la singura organizatie care se ocupa de atatia copii deodata, Asociatia „Sfanta Maria“.

Dupa binecuvantarea data cladirii, copiilor si profesorilor, Inalt preasfintitul le-a vorbit oamenilor despre datoria de a face fapte bune si a aduna comori in Banca cerului.

Asociaţia Sfânta Maria din Cristian are grijă de 35 de copii, cu vârste între 5 şi 14 ani,  din comunitatea locală, aflaţi în dificultate.

Activitatea de zi cu zi presupune servirea unei mese calde după terminarea cursurilor şi apoi supraveghere în susţinerea temelor. În plus, copiii iau parte la un program intensiv de limba engleză, cursuri de pictură pe sticlă, pictură, modelaj, croşetat. Săptămânal copiii iau parte la orele de cor din cadrul Asociaţiei şi la ore de educaţie religioasă.

„Ei sunt poporul român de mai târziu. Să ne rugăm lui Dumnezeu să dea minte tinerilor noştri”, a spus ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. După ce a lăudat iniţiativa preotului din localitate de a pune bazele asociaţiei, Mitropolitul a făcut referire la ajutorul pe care primarul Dragoş Serafim l-a dat. Este un lucru firesc, sau ar trebui să fie din ce în ce mai normal, ca un politician să se implice cu adevărat în comunitate, a adăugat înaltul prelat.

„Şi primarul este creştin al bisericii, aşa cum şi alţii din sistemul de stat privesc spre biserica naţională pentru că aşa-i normal, 86%, nu mai mult. Dacă am avea partidul nostru am sta la guvernare până ne-am plictisi. Am mai spune haideţi şi voi. Nu, dvs .sunteţi acei 86%”, a precizat Mitropolitul Ardealului. La eveniment au participat şi candidaţi ai USL pentru Camera Deputaţilor.

„Este un lucru foarte frumos ce a făcut părintele Sorin, eu am fost înainte ca lucrarea asta să fie definitivată şi am văzut că lucrurile evoluează foarte bine. Este un gest pe care şi noi politicienii probabil că ar trebui să-l facem mai des şi sper ca această pildă să o urmăm şi noi“, a declarat Constantin Niţă, candidat USL Camera Deputaţilor Colegiul 4.

La rândul său, Ion Diniţă, candidat USL Camera Deputaţilor Colegiul 7 Astra, aprecizat: „Îi mulţumesc preasfinţitului pentru că alături de primar şi alţi câţiva credincioşi. Am reuşit să creem o fundaţie, Fundaţia Şaguna, şi am participat şi am pus umărul să-l avem şi pe Andrei Şaguna de la Braşov să fie între sfinţi”.

 

0312asm de andreivocila

Leave a Reply

Your email address will not be published.

De top în Brașov