anvelope de iarna si vara
Publicat: Fri, Oct 5th, 2012

EXCLUSIV USL Brașov și-a tras din căciulă colegiile!

Negocierile privind repartizarea colegiilor din județul Brașov, în cadrul USL , s-a rezolvat prin metoda neutră gen jocul „nu te supăra frate“. Cele opt colegii de deputați și patru de senatori s-au tras la sorți. inițial, se știa că PNL va avea șapte colegii, iar PSD cinci  colegii.

Negocierile de ultimă oră dau alte date: PNL va numni candidați pe trei colegii de Senat și patru de deputați, iar PSD doar un colegi de Senat și patru de deputați (rocada fiind făcută între un colegiu de Senat și unul de deputați).  Din partea PSD, candidații sunt la Camera Deputaților: deputatul Constantin Niță – zona Zărnești -Râșnov – Predeal – Moeciu, Ioan Ochi – Săcele – Tărlungeni – Prejmer – Teliu – Vama Buzăului,  Emil Niță – colegiul 5 – Șchei – Bartolomeu – Centrul Civic, avocartul Ioan Adam – colegiul 6 – Răcădău – Noua – Craiter, iar la Senat – vicepreședintele Consiliului Județean, Viorel Chireac – zona Zărnești – Săcele.

De la PNL, pe municipiul Brașov, cei doi candidați cunoscuți – Ligia Marin și Marius Neculoi, vor avea de împărțit colegiile 7 și 8. Liberalii trebuie să mai niminalizeze candidați pe restul de trei colegii de Senat și pe Rupea – actualul deputat Mihai Donțu, și Făgăraș.

Displaying 2 Comments
Have Your Say
  1. [...] de genunchi de sarpe” nu prea au adus noroc unora. Care sunt ei , puteti afla integral pe NewsBv. {lang: 'ro'} jQuery(document).ready(function(){ [...]

  2. Nu-i votati! says:

    Tot cele cunoscute si total compromise moace de 20 ani.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Publicitate