Ponta: „Nu avem bani pentru FOTE 2013“

Ponta: „Nu avem bani pentru FOTE 2013“

„Cu Ministerul Dezvoltării Regionale avem o problemă mult mai gravă decât Lady Gaga, avem o problemă pe care o să v-o prezint în detaliu săptămâna viitoare, despre Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), în care tot fosta doamnă faimoasă ministru al dezvoltării regionale (Elena Udea – n.r.) a zis: «România organizează în februarie 2013, dă bani Ministerul Dezvoltării» şi Ministerul Dezvoltării nu are nici un ban. Şi acuma ne-am trezit că nu mai putem organiza decât dacă scoatem din buget, practic, bani care nu existau la Ministerul Dezvoltării, o sumă consistentă. Mai avem datorii de cel puţin 30 de milioane de lei. Asta în condiţiile în care, ştiţi foarte bine, faimosul patinoar de la Braşov a costat doar de trei ori cât trebuia să coste, adică în loc să coste 4 milioane a costat 12 milioane de euro, în condiţiile în care, veţi afla, o faimoasă trambulină la Râşnov costă 10 milioane de euro deşi cei de la OMV au făcut-o cu 5 milioane, și tot aşa. Astea sunt afacerile. Dacă cumva domnul Hellvig, îndrăgostit de Lady Gaga, a aprobat acest proiect, o să discut cu domnia sa, dar am bănuiala că sunt proiecte angajate anterior“.

Cu toate acestea, premierul a promis că România nu se va face de râs și vor fi rezolvate probleme de finanțare. „Există posibilitatea, problema e că acolo unde ai contracte plăteşti despăgubiri. Şi în al doilea rând, acolo unde e vorba de un eveniment cum este Festivalul Tineretului Olimpic de anul viitor, este vorba de prestigiul României. Habar nu are nimeni cine este doamna Udrea sau cine este acum noul ministru. Toată lumea spune: aţi cerut în România organizarea unui eveniment important, l-aţi obţinut şi după aceea nu vă ţineţi de cuvânt pentru că primarul de la Braşov şi încă doi-trei primari au prăduit banii. Asta e realitatea. Sigur, unele o să le plătim. La fel ca şi cu taxa auto, ce putem să le spunem oamenilor? Că le-a luat domnul Boc, anul trecut, banii, să nu vi-i mai dăm? Trebuie să îi dăm înapoi. De unde? Asta căutăm în fiecare zi, şi domnul Georgescu, şi domnul Voinea, şi toţi ceilalţi de la finanţe asta fac, zi şi noapte, caută soluţii să plătim ceea ce s-a consumat în anii trecuţi. Acum au venit notele de plată. Cu concertele, sincer să fiu, nu ştiu, o să întreb la minister dacă sunt semnate după, dar am o bănuială că sunt înainte“.

Loading...
  1. N-au bani de FOTE, dar au avut 20 mil. euro ptr. referendum…

    Reply
  2. Niste gunoaie. Si asta si Cacarau.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.