USLA-șul Paraschiv s-a luptat cu farmaciste și casiere dușmănoase PCR-ului

USLA-șul Paraschiv s-a luptat cu farmaciste și casiere dușmănoase PCR-ului

Secretarul municipiului Braşov, Nicolae Paraschiv, a depus la dosarul cauzei prin care contestă calitatea de agent al poliţiei politice comuniste atestată de Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) un înscris în care susţine că Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) din care a făcut parte nu poate fi asimilată poliţiei politice.

Nicolae Paraschiv încearcă să acrediteze ideea că a făcut parte dintr-o structură care a luptat împotriva „elementelor şi grupărilor teroriste”, luptă a cărei perenitate e dovedită de faptul că USLA s-a transformat, după 1989, în Brigada Antiteroristă a SRI. Din actele dosarului rezultă însă că printre „elementele teroriste” împotriva cărora a luptat Nicolae Paraschiv s-au numărat nişte farmaciste care urmau să plece din ţară, o casieră „cu manifestări deosebit de grave la adresa politicii partidului” şi şapte persoane care „comentau duşmănos ştirile transmise de posturile de radio străine”.

Portalul puterea.ro publică extrase din rapoartele întocmite de Nicolae Paraschiv în perioada respectivă, pe baza cărora CNSAS a decis că a făcut poliţie politică. „Până în 1989, ca şi în prezent, Compartimentul de Antiterorism desfăşura acţiuni de cunoaştere şi prevenire prin mijloace informativ-operative a acţiunilor teroriste iniţiate de organizaţii care există şi în prezent şi împotriva cărora acţionează, în mod concertat, toate structurile de securitate din toate ţările lumii cum sunt: Al Fatah – Consiliul Revoluţionar, Hamas – Mişcarea de Rezistenţă Islamică, Jihadul Islamic Egiptean, Gama’ a Al-Islamiya – Gruparea Islamică, Hezbillah, Jihadul Islamic Palestinian şi, nu în ultimul rând, al-Qaida. În consecinţă, acţiunea informativ-operativă şi de intervenţie împotriva elementelor şi grupărilor teroriste depăşeşte cadrul politic adoptat aleatoriu şi pasager de conducerea vreunui stat şi nu poate fi calificată că ar putea, în vreun fel, face parte a conceptului restrâns şi perimat de poliţie politică”, notează Nicolae Paraschiv în documentul depus la dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În documentul prin care CNSAS a decis că Nicolae Paraschiv a fost agent al poliţiei politice comuniste se arată că secretarul municipiului Braşov a recrutat o persoană ca informator, deoarece Oficiul Farmaceutic Braşov selectase o serie de persoane care urmau să plece în străinătate pentru acordarea de ajutor medical. „În cadrul Oficiului Farmaceutic Braşov îşi desfăşoară activitatea o serie de elemente care se află în preocupările organelor noastre (…) şi pe lângă care nu avem suficiente posibilităţi de informare. (…) În procesul atragerii la colaborare (n.n. – informatorul) a furnizat informaţii privind numita (…), asistentă de farmacie lucrată în cadrul supravegherii informative şi rămasă ilegal în străinătate, urmând a fi în continuare dirijată cu sarcini până la clarificarea cazului”, nota într-un raport Nicolae Paraschiv.

Fostul ofiţer i-a întocmit raport şi unei femei de 58 de ani, casieră-colectoare la Cooperativa de Muncă Colectivă Braşov. „Obiectiva se situează pe poziţii duşmănoase, are manifestări deosebit de grave la adresa politicii partidului şi statului nostru, face comentarii denigratoare la adresa nivelului de trai din ţara noastră comparativ cu alte ţări şi şi-a exprimat convingerea că de anumite greutăţi pasagere întâmpinate de ţara noastră vinovată ar fi conducerea de partid şi de stat, apreciind că ar trebui schimbată”, arăta în raport Nicolae Paraschiv.

Pentru cele arătate, acesta a luat „măsuri informativ-operative” care au constat în „încadrarea informativă cu surse având posibilităţi pe lângă obiectivă în scopul stabilirii de noi date privind activitatea, comentariile, preocupările şi legăturile acesteia, interceptarea corespondenţei interne (…), interceptarea convorbirilor telefonice (…), identificarea legăturilor sale apropiate şi efectuarea de verificări complexe (…) şi control domiciliar la obiectiv pentru a stabili dacă deţine materiale cu conţinut duşmănos”.

Documentele de la dosarul cauzei mai relevă că fostul ofiţer a luat măsura avertizării faţă de şapte persoane care au avut aceleaşi „manifestări duşmănoase”, ca şi casiera. „Au făcut comentarii ostile privind nivelul de trai din ţara noastră comparativ cu cel din Occident, afirmaţii privind o pretinsă lipsă de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în ţara noastră, comparativ cu ţările capitaliste, ascultau şi comentau duşmănos ştirile transmise de posturile de radio străine”, nota fostul ofiţer Nicolae Paraschiv.

Nicolae Paraschiv a fost contestat și au cerut demiterea acestuia din funcție, pentru că a făcut poliție politică. Este vorba despre Sorin Boacă și Maria Petrașcu.

  1. futu-l in gura de sifon!!!

    Reply
  2. toto..nu pe el..ci pe seful lui trebuie sa il prestezi…ca daca nu il avea cu ceva la mana, sau mergeau amandoi pe o mana, nu reuseau sa faca atata avere in ultimii 8 ani. revenind la vrajeala cu usla, in cartea ‘secretele usla’ a lui teodor filip se precizeaza clar ce atributii avea usla, cand a fost infiintata si de unde proveneau ofiterii acestei structuri. ce tupeu pe individul asta, sa mai si depuna la instanta povesti ca asta…a fost un securist care ar fi trimis-o la canal, in balta brailei sau la temnita grea chiar si pe maica-sa,sau pe tot neamul lui, daca asta il ajuta sa avanseze.

    Reply
  3. […] USLA-șul Paraschiv s-a luptat cu farmaciste și casiere dușmănoase PCR-ului […]

    Reply
  4. […] USLA-șul Paraschiv s-a luptat cu farmaciste și casiere dușmănoase PCR-ului […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate