Stadionul de cinci stele, doar o promisiune electorală neonorată a primarului George Scripcaru

Stadionul de cinci stele, doar o promisiune electorală neonorată a primarului George Scripcaru

Acum patru ani, primarul George Scripcaru le promitea braşovenilor că vor avea un al doilea stadion ca dotări din ţară, după National Arena, în locul fostului Municipal.

Proiectul noului stadion municipal a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe de autorităţi încă din martie 2008, dar singurul lucru concret a fost demolarea vechii arene. Autorităţile şi constructorul promiseseră, iniţial, că viitorul stadionul, ce va lua locul Municipalului, va fi gata în toamna lui 2010, însă, în 2009 demolarea vechii baze s-a încheiat, iar de atucni terenul a rămas pârloagă.

Începerea construcţiei stadionului de lux al Braşovului a fost inaugurată simbolic în martie 2008, ocazie cu care utilajele au început să dărâme vechile tribune. Autorităţile au anunţat la acel moment faptul că finanţarea proiectului va fi asigurată în proporţii egale de municipalitate şi de firmele omului de afaceri Ioan Nicolae, însă, acesta s-a răzgândit cu timpul şi nu a mai dat niciun ban, astfel că proiectul s-a blocat.

Ambiţii mari, sume şi mai mari

Datele proiectate au confirmat că ambiţiile autorităţilor erau mari. Stadionul urma să aibă 25.000 de locuri acoperite, nocturnă, încălzire a gazonului, cabinete medicale, magazine şi parcare cu 4.000 de locuri. Şi suma investită era la fel de mare ca şi ambiţiile, 30 de milioane de euro. Complexul era proiectat şi cu o sală de sport cu o capacitate de 5.000 – 6.000 de locuri, iar sediul FC Braşov ar fi urmat să fie mutat tot în incinta complexului.

„Va fi al doilea stadion ca dotări din ţară, după Lia Manoliu din Bucureşti. La Braşov va putea juca şi echipa naţională. Braşovul merită un asemenea stadion, şi cred că nu putem rămâne aşa. Avem o echipă competitivă şi trebuie să ne ridicăm la standardele moderne şi ca dotări“, a spus primarul George Scripcaru cu ocazia deschiderii şantierului. La finele anului trecut, primarul a afrmat că proiectul nu a fost abandonat, doar s-a făcut o „prioritizare a investiţiilor“ în acest domeniu, şi se regăseşte pe lista de investiţii din 2012. Până la ora actuală însă, edilii nu au mai făcut nici un demers în ceea ce priveşte proiectul, după cum ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvântul al municipalităţii.

În loc de stadion, mlaştină

Conform planului iniţial, investiţia avea trei etape. În prima dezafectarea vechiului stadion şi pregătirea amplasamentului, în maxim trei luni. A doua etapă presupunea amenajarea efectivă a noii arene, a tribunelor şi vestiarelor, iar ultima fază a proiectului implica realizarea clădirilor conexe ale stadionului. Totul s-a oprit la faza de demolare, iar acum locul este pârloagă. Din cauza faptului că terenul este mlăştinos, în gropi s-au format mici lăculeţe, pe care papaura şi stuful le-au împânzit. Timpul pare că a stat în loc, iar împrejurul vechii arene pot fi văzute schelete de bănci din anii ’80. Zona mai este populată doar de haitele de câini comunitari şi de boschetarii care şi-au găsit adăpost într-un dintre clădirile care a rămas în picioare.

Stadionul Municipal a fost construit în a doua jumătate a anilor ’70, la construcţia sa participând, după sistemul practicat de comunişti, muncitori din toate întreprinderile braşovene. Tribuna stadionului a mai păstrat până la demolare sloganul „Tinerii României doresc pacea!”. Ultimul meci de fotbal jucat pe stadionul din Bartolomeu a fost în 1991, un amical România – SUA, pe care România l-a pierdut cu 0-2 şi la care au asistat 5.000 de spectatori.

Loading...
  1. parca trebuia sa fie gata anul asta… banii de stadion sunt de mult la tovarasi portocalii, nu o sa mai vedem nici banii inapoi nici stadion

    Reply
  2. […] Stadion de cinci stele pentru Brașov este și una dintre promisiunile neonorate ale primarului Brașovului, George Scripcaru, chestiune despre care newsbv.ro a scris în 2012. Și tot la acea vreme vă prezentam cum trebuie sa arate noul stadion care să înlocuiască vechiul Municipal. Foto și amănunte, AICI! […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate