EXCLUSIV Hoții de lemne au făcut prăpăd la Ormeniș FOTOGALERIE

EXCLUSIV Hoții de lemne au făcut prăpăd la Ormeniș FOTOGALERIE

Mai ceva ca în filmul „Stăpânul inelelor“ când orcii tăiau copacii și îi incendiau, hoții de lemne au schingiut copacii din apropierea comunei Orneniș. Totul a pornit din cauza neînțelegerilor dintre autoritățile locale și reprezentanții composesoratului din localitate.

Edilul nu a vrut nici în ruptul capului să le dea înapoi terenul oamenilor, deși există o sentință definitivă în acest sens. În tot acest timp, hoții au făcut un adevărat prăpăd pe pășunea împădurită de lângă comună.

Justiția s-a pronunțat

Composesoratul Ormeniș, prin președintele Gheorghe Bodi, a solicitat Judecătoriei Rupea să facă dreptate și să-l oblige pe primarul Gergely să întocmească documentația pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate (dosarul 245/2003).

Oamenii au depus la dosar extrase de Carte Funciară prin care au demonstrat că acel teren a aparținut familiilor lor, respectiv „Comunității Proprietarilor Urbarieni Ormeniș“, for care are continuator Composesoratul Ormeniș.

În acest context, instanța a decis în 25 noiembrie 2003 obligarea Comisiei de Aplicare a Legilor Fondului Funciar și a Primăriei Ormeniș „să reconstituie reclamantului Composesoratul de Pădure Ormeniș dreptul de proprietate asupra suprafeței de 632 ha teren, pădure și pășune, identică cu cea din CF 162 Ormeniș“, precum și plata de 10 milioane de lei vechi cu titlu de cheltuieli de judecată. Din acel moment, s-au făcut două executări silite, fără succes însă.

S-a renunțat la proces, dar terenul nu a ajuns la proprietari

După alegerile din 2004, noul primar ales, Gergely János (UDMR), a depus la dosar un document prin care arată că renunță la recursul împotriva sentinței formulate de fostul primar, „și vă roagă să constatatți această renunțare prin care acceptă fără rezerve sentința civilă nr. 364/2003, pronunțată în dosarul 245/2003 de către Judecătoria Rupea“. Act de care Tribunalul Brașov a luat act în 11 octombrie 2004.

În acest context, Cosiliul Local Ormeniș decide, prin hotărârea nr. 40/8 decembrie 2004, atribuirea terenului conform CF 162. Însă, toate bunele intenții ale primarului Gergely, care este și președintele Comisiei locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar s-au oprit aici.

 „Au contestat dreptul nostru de proprietate!“

„Chiar dacă este greu de crezut, primarul Gergely János a deschis o nouă acțiune (dosarul 91/293/2008), la Judecătoria Rupea, prin care a solicitata «constatarea mulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate»“, ne citește din acțiune Szasz Vilmos – consilier local UCM și vicepreşedintele Composesoratului Ormeniş.

Acțiunea a fost, însă respinsă, în 15 noiembrie 2011 de instanța din Rupea și a obligat comuna Ormeniș șila platasumei de 10.100 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

„După cum vedeți, deși oamenii au câştigat  definitiv dreptul asupra pământurilor lor, în ultimii patru ani s-au judecat pentru că reprezentanții de la Primărie au vrut să le anuleze titlurile de proprietate, dar oamenii au câştigat din nou. Numai că nu mai știm unde să ne adresăm să oprim jaful și distrugerea copacilor. la început, Primăria Omeniş a făcut contract cu Ocolul Silvic privat de la Baraolt, pentru administrarea și paza pădurii. A plătit un an-doi, după care nu a mai păzit-o nimeni, iar copacii au început sa fie ciuntiţi. Din acest moment, Primăria nici nu a pus pază, nici nu a dat înapoi păşunea împădurită oamenilor. Sunt 538 de moştenitori pentru cele 632 ha de teren“, a precizat Szasz Vilmos.

Mai mult, acesta ne spune că, în 2008, Primăria Ormeniș a luat de la APIA aproximativ 800 de milioane de lei subvenţii, dar banii nu au fost cheltuiți pentru îngrijirea păşunii împădurite.

Pentru că instituțiile administrative ale statului au rămas indiferente față de ceea ce se întâmplă la Ormeniș (Prefectură, Gardă de Mediu, Inspectoratul Teritorial Silvic), reprezentanții Composesoratului au depus o sesizare și la DNA. La începtutul săptămânii trecute au fost făcute primele audieri în acest caz de către procurorii DNA.

CITEȘTE ȘI: Măgura Codlei „cheleşte“ sub asaltul drujbelor VIDEO

CLICK pe poze pentru a le mări!

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.