69 de medici brașoveni, hotărâți să plece în străinătate

69 de medici brașoveni, hotărâți să plece în străinătate

Peste 2.800 de medici au cerut în 2011 certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate, primele trei ţări alese de aceştia fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa, potrivit Colegiului Medicilor din România. Dintre aceștia, 69 de medici sunt din județul Brașov.

În privinţa specializărilor, 843 de medici care au solicitat certificate profesionale sunt de la medicina de familie – medicină generală, iar 155 sunt din domeniul chirurgie generală.

În 2010, numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate a fost de 2.779, a precizat CMR.

Peste zece mii de medici au plecat din ţară în intervalul 2007-2012, universităţile de medicină „au produs” şapte mii de rezidenţi, deficitul în foarte multe unităţi sanitare fiind tot mai mare, declara recent preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae, la un seminar de specialitate organizat de Ziarul Financiar.

Astărăstoae spunea că în România sunt în total 56.000 de medici, 13.000 sunt rezidenţi, 2.000 sunt pensionari care au rămas în evidenţele CMR, iar restul sunt doctorii cu liberă practică.

El preciza că scăderea numărului de doctori s-a produs din două cauze, respectiv blocarea posturilor şi migraţia medicilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate