Lordul John, prin Brașov: între bandele de țigani și vechile burguri

Lordul John, prin Brașov: între bandele de țigani și vechile burguri

Lordul John, în dreapta

Toamna asta, un lord englez şi-a luat nevasta şi curajul din dotare şi a pornit la drum… pe urmele lui Dracula. Nu a fost ca în poezia lui George Coșbuc, dar pe-aproape…. A bântuit România şi a descoperit „trei lumi distincte” despre care s-a şi grăbit să scrie, potrivit vacantierul.ro.

Sir John Ure, fost ambasador britanic în Cuba, Brazilia şi Suedia, membru în consiliul Societăţii Geografice Regale şi autor de cărţi de istorie şi de călătorie, obişnuieşte să spună despre sine: „Îmi place să călătoresc incomod în locuri îndepărtate, după care să mă aşez confortabil şi să scriu”.

Două dintre succesele lui editoriale, cărţi în care îmbină faptul istoric cu realitatea întâlnită de călătorul contemporan sunt: „Cazacii” şi „Pe urmele lui Tamerlan”. Cea mai nouă lucrare a lui se numeşte „România – pe urmele contelui Dracula”, iar experienţa lui de călător în ţara noastră, înainte de a deveni pagină de carte, e relatată într-o ediţie a publicaţiei britanice „The Telegraph”, unde lordul este un vechi colaborator.

Lui John Ure i s-a părut potrivit să-şi înceapă călătoria la Castelul Bran. „Prima lume în care am intrat mi-a dezvăluit o fantezie gotică”, scrie el, amintind conexiunile – ficţionale – dintre Castelul Bran, Vlad Ţepeş şi Dracula. Remarcă mulţimea de vârfuri, turnuleţe şi teminţe, armurării şi camere de tortură, „unde s-ar fi simţit bine fiorosul rege al Bavariei de la mijlocul secolului al XIX-lea, Ludwig al II-lea” şi unde, dacă ar fi vrut, şi-ar fi găsit un cămin inspitator… Wagner.

Nu ştim cât e fantezie şi cât realitate, dar lordul-călător caută să-şi impresioneze cititorii povestindu-le de tunete, fulgere, pădurile întunecate de coniere, haitele de lupi şi urşii bruni întâlniţi la tot pasul – mă rog, nici o vorbă despre obiceiul „fioroşilor” de a scormoni prin ghenele de gunoi, după hrană. Nu sunt uitaţi, în acest decor gotic, „întâlnirile ocazionale cu bandele de ţigani care, călătorului neiniţiat, îi provoacă frisoane de frică. „Pe lacurile luminate de lună, lebedele arată ca şi cum în orice moment s-ar putea transforma în prinţi lohengrin-i”, scrie el, într-un exces de zel romantic. Mai reţinem din relatarea lui o tentativă de umor englezesc: s-a nimerit ca vizita la castel a lordului şi a soţiei lui să aibă loc odată cu cea a unui grup de liceence, aflate în excursie; ghidul le mărturiseşte că s-a stăpânit cu greu să nu facă o glumă obişnuită, cea despre vampirii care beau sânge de fecioare – „sper că nu era nici o fecioară printre ele”, ar mai fi zis ghidul… E şi un pretext pentru a vorbi despre Vlad Ţepeş, despre… atrocităţile lui, dar şi despre imaginea favorabilă pe care o are în ochii românilor.

Dincolo de lumea gotică, lordul nostru mai descoperă o a doua lume transilvăneană, cea a satelor şi burgurilor săseşti, simple şi liniştite. Într-un sat(Viscri) caută casa Prinţului Charles – dar nu zăboveşte prea mult, căci, pare-se, soţia, care coborâse din maşină ca să facă o fotografie, e agresată de nişte ţigani care o ameninţă cu… coasa şi vor să-i smulgă aparatul foto.

În Braşov, admiră Biserica Neagră şi Biserica Sfântului Nicolae din Şchei unde are o întâlnire providenţială cu profesorul Vasile Oltean – căruia nu i-a pomenit numele – care-i arată o serie de cărţi şi manuscrise vechi, despre care spune că le-a salvat de comunişti ascunzându-le în pod. John Ure e preocupat, de altfel, de trecutul comunist al Braşovului. Ştie, de exemplu, că i se spunea „oraşul Stalin”. Are timp însă să tragă o fugă pe Valea Prahovei, la Sinaia, la Castelul Peleş şi e încântat că sosirea lui şi a consoartei coincide cu o paradă a maşinilor de epocă „ceea ce dă o agreabilă atmosferă de Belle Epoque parcului şi împrejurilor”.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published.