Doamna și vagabonzii

Doamna și vagabonzii

După cum am văzut eu că se împarte „cașcavalul“ public pe anul viitor, an care deloc întâmplător prostimea îl va servi cu alegeri locale și parlamentare „la pachet“, treburile încep să fie clare.

Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomi(li)țianu a fluierat scurt și nu a mișcat nimeni în front. Bun-prost, proiectul de buget pe 2012 trebuie musai votat așa cum l-o croit el, la ordinul lui Traian Băsescu, Emil Boc, FMI etc. Nu a trecut niciunul dintre cele peste patru mii de amendamente depuse de parlamentari. Nici măcar ale celor de la PDL. Să dau cu șapca de pământ, frate! Auzi, cică a fost perfect!

Numai că perfecțiunea asta, în care se împarte cașcavalul public, pute, și al naibii de rău. Bani mai puțini la Educație, Sănătate, dar mult mai mulți firfirei la băieții care ne ascultă și care plimbă voturile electronic la următoarele alegeri. Să fie coincidență? Prea mulți zic că nu…

Apoi, la ministerul Doamnei Vutton, care se ocupă mai mult de turism (a se citi plimbări) prin țară, decât de dezvoltare rurală, ministrul Ialomi(mi)lițianu i-a umplut podul cu cașcaval. De chestiunea în cauză s-a prins mai toată lumea. Așa se face că în jurul Doamnei Cocoș-Udrea au început să mișune tot felul de creaturi. Șobolani portocalii, care vor să ia partea leului din cașcaval, șoareci care și-au luat blazon de vulturi, dar și „eger“-i, mercenari de import, un fel de șoareci care vorbesc ungurește.

Toți au un singur scop: să pape și gura lor ceva. Mai sunt și câteva specii, pe care Doamnanbu vrea să le vadă: creaturile alea roșii și galben-albastre. Pe care sondajele împăratului de la Cotroceni le dădeau pe cale de dispariție, dar care devin tot mai mari, și mai mari, și mai mari…

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Anunţuri mică publicitate